4.3 C
București
joi, noiembrie 21, 2024

De ce trebuie să ajungi în Maramureș?

Nu sunt deloc puține locurile din România care merită să fie vizitate de noi. Ba chiar și de cei de peste hotare. De fapt, unul dintre ele este parcă mult mai apreciat de străini decât noi, cei care avem șansa de a-l avea aici, aproape. Este vorba despre Maramures. O destinație aparte în peisajul turistic din România. Dacă aveai nevoie de unele argumente pentru a te convinge că trebuie să ajungi aici, le descoperi în rândurile de mai jos.

Peisaje care îți taie răsuflarea

În aceste locuri, frumusețea naturală a peisajelor încă nu a fost cu totul acaparată de urmele civilizației. Dimpotrivă, încă mai avem parte de acele peisaje sălbatice, care ne lasă fără cuvinte. De asemenea, munții sunt acoperiți cu păduri dese. Iar cascadele au cucerit turiștii din întreaga lume. Dacă vrei să te convingi de cele spuse de noi, nu-ți mai rămâne decât să vii aici.

Tradițiile populare sunt încă respectate

De fapt, cu ele trebuia să începem, nu? Maramureșul este ținutul din România în care tradițiile străvechi încă mai sunt respectate cu sfințenie. La fel și meșteșuguri care par desprinse din alte vremuri. Turiștii care ajung aici sunt chiar fascinați de atelierele meșterilor populari. Cu alte cuvinte, să îi vadă pe aceștia la lucru, să le admire creațiile și nu numai. În plus, o vizită în Maramures în sezonul rece te face să ajungi parcă în altă lume. Una în care oamenii sunt mult mai puri sufletește. Sper că nu ai uitat de celebrele porți maramureșene, pentru că nu ai nicio scuză pentru asta!

O călătorie cu Mocănița

Printre atracțiile cu care Maramureșul își așteaptă oaspeții se află și o călătorie cu Mocănița, cunoscutul tren cu aburi din zonă. Traseul pe care aceasta îl parcurge nu este unul impresionant prin mărime. Ci prin frumusețile care ți se dezvăluie în fata ochilor. Nu-ți va veni să crezi că există așa ceva și tu ești martorul la atât de multă frumusețe. Nu este de mirare că mulți dintre cei care au ajuns o dată în Maramures își doresc să repete cât mai curând experiența.

Mănăstirile din Maramures, locul unde îl simți pe Dumnezeu printre oameni

Sunt considerate adevărate minuni create de om, iar mănăstirea Bârsana este cea pe care nu ai cum să o ignori. Înscris în patrimoniul mondial UNESCO, acest lăcaș de cult nu te impresionează neapărat prin dimensiunile impresionante. Ci prin faptul că aici ai impresia că este suficient să întinzi mâna și să atingi un înger. La această impresie ajunngi și dacă privești atent întregul ansamblu, unul care reflectă cel mai bine stilul maramureșan.

Cimitirul Vesel de la Săpânța

Un loc cunoscut în întreaga lume, care te face să nu mai privești moartea ca fiind ceva groaznic, fără de întoarcere, ci mai degrabă un bun prilej de a mai râde puțin. Și dacă până acum te gândeai la cimitire ca locuri sumbre, bântuite, dacă ajungi la Săpânța lucrurile se schimbă complet. Este un loc plin de culoare, poezie și umor, încât și uiți că de fapt te afli într-un spațiu unde își dorm somnul de veci oameni care au trăit în realitate. Simți că te plimbi prin atelierul unui meșter popular și nu faci altceva decât să îi admiri creațiile.

Preparate delicioase

Dacă ajungi în Maramures, îți recomandăm să uiți puțin de cura de slăbire, pentru că nu își are locul acum. Oamenii locului sunt harnici, dar și ospitalieri, și abia așteaptă să îți pună în față o mulțime de preparate tradiționale delicioase și cu un gust aparte. Din păcate pentru tine, și destul de bogate în calorii, dar să fim serioși, ești în vacanță, cine mai stă acum să se gândească la planuri alimentare și alte asemenea ciudățenii?

Intră în contact cu oamenii locului

După cum îți spuneam ceva mai sus, oamenii de aici sunt primitori, cu zâmbetul pe buze și mereu cu brațele deschise. Intră în contact cu ei, află-le poveștile și ascultă-le povețele. Te vei simți mult mai bogat sufletește dacă faci așa.

Festivaluri culturale

Această zonă a țării este una în care au loc mai mereu festivaluri și evenimente culturale care abia așteaptă să fie descoperite. Este suficient să amintim de Festivalul ”Hora la Prislop”, a cărui faimă a trecut demult granițele țării și care atrage mereu o mulțime de vizitatori amatori de muzică tradițională, dansuri specifice și demonstrații ale meșterilor populari.

Baia Mare

Nu negăm faptul că sunt multe orașele din zonă care merită să fie vizitate, dar din punctul nostru de vedere, Baia Mare este o destinație pe lângă care nu ai cum să treci cu ușurință. Ai parte de multe atracții turistice, cum ar fi Turnul Ștefan și Galeria de Artă, multe elemente de modernism, și multe altele. Festivalul Castanelor este unul care nu trebuie ratat, și mai sunt și câteva atracții despre care nu îți spunem nimic, pentru că vrem să le descoperi și singur.

O adevărată oază de relaxare

După luni întregi petrecute în tumultul orașului, ai nevoie și de clipe când vrei să le lași pe toate deoparte și să te bucuri de ce are mai frumos natura să îți ofere în dar. O adevărată oază de relaxare și frumos, pe care nu trebuie să ți-o refuzi. Nu uita nici de stațiunile balneare din zonă, cum ar fi Băile Tușnad, dar mai bine nu-ți face niciun plan și doar profită din plin de atracțiile locului. Nu mai aștepta pra mult și organizează-ți chiar acum excursia perfecta în Maramureș!

 

Articole asemanatoare

Stai conectat la noutati

- Advertisement -spot_img
Ultimele articole