Orice femeie, în momentul în care poartă o rochie, se transformă total. Indiferent de vârstă, de ocazie sau de stilul abordat o rochie o transformă complet pe posesoare. Chiar și adeptele unui stil masculin sunt, în inima lor, cucerite de o rochiță. E necesar doar puțin ”praf magic” care să le redea acel ceva de care au nevoie. Iar acesta este, de obicei, o rochie scurta, care să le scoată în evidență toate punctele tari.
Toată lumea, de la marii creatori de modă și până la oamenii obișnuiți, consideră că felul cum se îmbracă o femeie o descrie cel mai bine. Mai mult, este chiar cartea sa de vizită! De aceea, alegerea unei rochii care să vină perfect și care să pună în valoare toate atuurile posesoarei este mai dificilă decât pare la prima alegere. Chiar dacă o rochie arată perfect pe un manechin în magazin sau pe cea mai bună prietenă, asta nu înseamnă că ți se potrivește și ție. Cu atât mai mult cu cât vorbim de o rochie scurta, care nu ”merge” la orice tip de siluetă. Drept urmare, riscăm, prin alegerea unui model nepotrivit, să stârnim zâmbete ironice. În loc de efectul de ”wow” pe care ni-l dorim.
Cum se face alegerea rochiei scurte perfecte
După cum spuneam, să alegi ce rochie scurta să se potrivească în totalitate cu tematica unui eveniment sau cu cerințele vestimentare ale unei anumite locații nu este deloc un proces ușor pentru femei. De aceea, un sfat nu strică niciodată. Aici intervenim noi.
Rochiile scurte pentru ocazii speciale
Atunci când vine vorba de ocaziile speciale, multă lume consideră că rochiile lungi ar fi alegerea perfectă. În timp ce o rochie scurta pare că nu-și găsește locul în peisaj. Nimic mai greșit, spunem noi. De fapt, rochiile scurte sau de cocktail sunt una dintre opțiunile perfecte pentru nunțile mai elegante. Aceste rochii întotdeauna au fost considerate potrivite pentru nunțile de zi. Deși de fiecare dată apar modele cu aplicații și stiluri tot mai pretențioase. Dacă alegeți să consultați puțin internetul, veți observa că există numeroase rochii scurte pentru aceste ocazii. De fapt, indiferent dacă le purtăm ziua sau noaptea, rochiile scurte propuse de designeri sunt una din cele mai bune alegeri pentru a arăta perfect la nuntă. Veți avea parte de decolteuri originale, aplicații cu pietre, fuste creion sau evazate.
Culoarea face diferența
Ca de obicei, salvarea vine de la culoare. Dar, contrar aparențelor, nu culorile vii fac diferența, ci acele culori pastelate. O rochie în acest gen va fi cu siguranță o ținută mai romantică și discretă. Dar și una elegantă. O ușoară nuanță de roz aplicată pe o fustă realizată dintr-un material foarte delicat și comod, este ideală pentru a ne putea bucura de petrecere așa cum se cuvine.
Rochiile drepte, comode, dar și foarte elegante
Dar nu numai rochiile cu fuste mai ample sunt indicate pentru o astfel de ocazie specială. Deși nu sunt pe placul multora dintre femei, rochiile drepte au și ele farmecul lor. Pentru a se putea preta la o ocazie specială, la rochia dreaptă partea de sus poate fi realizată dintr-o dantelă frumoasă. Dacă mai adăugăm și o mânecă până la cot și un detaliu în talie care să pună ”punctul pe I”, atunci acest tip de rochie este tot ceea ce avem nevoie pentru arată perfect la o nuntă.
În plus, veți rămâne surprinsă și de faptul că este foarte comodă. Modelul despre care tocmai v-am zis a prins. Prin urmare, pe rafturile magazinelor găsim o mulțime de variații de la acesta. Există numeroase variante, cu decolteuri frumoase, eventual și cu ceva transparențe, dar cu mare grijă să nu devină prea ostentative sau, mai rău, vulgare. Pentru a fi siguri că rochia aleasă este pentru o ocazie specială, și culoarea își are rolul ei. Astfel, rochiile de ocazie sunt în culori mai închise sau de culoare roșie, o culoare mereu originală. Rochia roșie, cu un model mai simplu cu bretele late și drapaje este mereu ceva la modă.
Stilul natural, mereu la modă
Dacă totuși sunteți adeptele unui stil mai natural și simplu, printre modelele mai originale, putem alege rochii imprimate care niciodată nu se demodează. Nu este vorba de flori sau de dungi, care sunt la modă în acest sezon, ci de buline care ne oferă un aer foarte vintage, și care vin cu un mare plus atunci când vine vorba de ocaziile speciale.
Rochiile scurte sunt pentru oricine?
După cum spuneam ceva mai sus, la rochiile scurte este nevoie de multă atenție, deoarece nu se potrivesc chiar oricui. De fapt, se știe că atunci când ne gândim la alegerea ținutei perfecte, aceasta trebuie făcută în așa fel încât să scoată în evidență trăsăturile frumoase și să mascheze, pe cât posibil, cele mai puțin favorabile.
Atenție la accesorii
Întotdeauna, rochiile scurte de seară trebuie să fie accesorizate cu o pereche de tocuri și un clutch, care să nu supraîncarce negativ ținuta. Acestea trebuie să fie dovada vie că posesoara rochiei respective este extrem de atentă cu imaginea sa și nu lasă nimic la voia întâmplării.
Rochia scurtă trebuie să țină cont și de tipul de siluetă al respectivei doamne sau domnișoare, întrucât nu orice decolteu, șliț sau model avantajeaza pe oricine, aașa că din nou, mare atenție atunci când vă îndreptați alegerea către ceva anume. De fapt, orice femeie trebuie să își aleagă acel model de rochie astfel încât să se simtă cât mai bine atunci când o poartă, fără să fie complexată din absolut niciun motiv.